Termeni de utilizare

Data ultimei actualizări: 20 august 2026

Prezentul document stabilește termenii și condițiile în care puteți utiliza serviciile online oferite sub marca BodyMind Pilates, disponibile prin:

  • bodymind.ro – magazinul online (vouchere cadou și, după caz, produse), formularul de contact și abonarea la newsletter;
  • booking.bodymind.ro – platforma de rezervări și achiziție de servicii (abonamente și ședințe).

Ambele sunt denumite în continuare, împreună, „Platformele". Vă rugăm să citiți cu atenție acești termeni înainte de a crea un cont sau de a efectua o achiziție. Prin utilizarea Platformelor și prin efectuarea unei achiziții, confirmați că ați citit, ați înțeles și sunteți de acord cu prezentele prevederi.


I. Despre noi

Serviciile disponibile prin Platforme sunt oferite de A.G. RBD CONSULTING SRL, cu sediul social în Str. Pictor Dumitru Dacian nr. 4, Et. 1, Suceava, județul Suceava, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J2022001528332, având cod unic de înregistrare RO46567314, plătitoare de TVA (denumită în continuare „Societatea", „noi").

Activitatea se desfășoară la punctul de lucru (studio) din Str. Humorului, Schela, județul Suceava. Magazinul online bodymind.ro este operat prin intermediul platformei Shopify.

Ne puteți contacta prin următoarele mijloace:

  • Prin poștă: Str. Pictor Dumitru Dacian nr. 4, Et. 1, Suceava, jud. Suceava
  • Prin e-mail: contact@bodymind.ro
  • Prin telefon: +40 734 222 211

II. Definiții

  • Platformele – magazinul online bodymind.ro și platforma de rezervări booking.bodymind.ro.
  • Client / Utilizator – persoana fizică ce utilizează Platformele și/sau achiziționează produse sau servicii.
  • Serviciu – ședințele de Pilates și celelalte servicii oferite de Societate, accesibile pe bază de abonament sau achiziție individuală.
  • Abonament – dreptul de a beneficia de un număr determinat de ședințe sau de acces într-o perioadă determinată, în condițiile planului ales.
  • Ședință – o clasă/sesiune programată, la care Clientul se înscrie prin rezervare.
  • Rezervare – înscrierea Clientului la o ședință dintr-un interval orar disponibil.
  • Voucher cadou – instrument valoric achiziționat din magazinul online, ce poate fi utilizat pentru plata serviciilor oferite de Societate.

III. Acceptarea termenilor

Crearea unui cont și/sau efectuarea unei achiziții presupun acceptarea prealabilă de către dvs. a prezentelor Termeni și Condiții și a Politicii de Confidențialitate. Aceste reglementări constituie baza contractuală a raporturilor dintre Client și Societate.

Întrucât prevederile pot fi modificate, vă rugăm să le consultați periodic. Dacă nu mai sunteți de acord cu prevederile acestora, vă rugăm să nu mai utilizați Platformele și serviciile noastre.

Serviciile se adresează persoanelor cu vârsta de peste 18 ani. Minorii pot beneficia de servicii numai cu acordul și sub responsabilitatea unui părinte sau reprezentant legal, care efectuează achiziția și acceptă prezentele condiții.

IV. Ce oferim

Prin Platforme, Societatea oferă spre achiziție:

  • prin booking.bodymind.ro: abonamente (cu un număr determinat de ședințe și/sau o perioadă de valabilitate determinată) și ședințe individuale;
  • prin bodymind.ro: vouchere cadou și, după caz, alte produse afișate în magazin.

Fiecare produs/plan este descris în Platforme cu informațiile esențiale: denumire, conținut, preț și condiții de utilizare. Serviciile au caracter personal și nu sunt transferabile către alte persoane, cu excepția situațiilor prevăzute expres în descrierea produsului (de exemplu, voucherele cadou).

V. Contul de utilizator

Navigarea generală poate fi realizată fără cont. Pentru achiziția de servicii și rezervarea ședințelor prin booking.bodymind.ro este necesară crearea unui cont, prin furnizarea datelor solicitate (nume, prenume, adresă de e-mail, telefon și alte informații necesare prestării serviciului).

Sunteți responsabil pentru păstrarea confidențialității datelor de acces în contul dvs. și vă asumați responsabilitatea pentru toate activitățile efectuate din contul dvs. Datele furnizate trebuie să fie corecte, complete și actualizate; o adresă de e-mail incorectă poate împiedica transmiterea confirmărilor și a informațiilor privind comenzile și rezervările.

Societatea își rezervă dreptul de a suspenda sau închide conturile utilizate cu încălcarea prezentelor condiții.

VI. Prețurile

Prețurile afișate în Platforme sunt exprimate în lei (RON) și includ TVA. Prețul aplicabil este cel afișat în momentul finalizării comenzii.

Societatea își rezervă dreptul de a modifica prețurile afișate, fără notificare prealabilă. Orice modificare de preț nu afectează achizițiile deja confirmate și plătite.

VII. Procedura de achiziție

Pentru a efectua o achiziție, parcurgeți următorii pași:

  1. Selectați produsul/serviciul dorit din Platformă.
  2. Autentificați-vă în contul dvs. sau, unde este necesar, creați un cont nou.
  3. Verificați detaliile comenzii (produsul/serviciul ales, conținutul și prețul).
  4. Alegeți modalitatea de plată și efectuați plata.
  5. Primiți pe e-mail confirmarea comenzii.

Prin plasarea comenzii, sunteți de acord cu forma de comunicare (e-mail și/sau telefon) prin care Societatea își derulează operațiunile legate de comenzi și rezervări.

VIII. Modalități de plată

Plata se efectuează online, cu cardul, prin intermediul procesatorului de plăți NETOPIA Payments, atât pentru achizițiile din magazinul online, cât și pentru serviciile din platforma de rezervări. Societatea nu stochează datele complete ale cardului dvs.; acestea sunt procesate securizat de către procesatorul de plăți autorizat.

După confirmarea plății, comanda este procesată conform Capitolului IX.

IX. Livrarea și activarea

Produsele și serviciile oferite sunt, în principal, de natură digitală și nu implică livrare prin curier:

  • Serviciile (abonamente și ședințe) sunt activate imediat în contul dvs. după confirmarea plății.
  • Voucherele cadou sunt transmise electronic, pe adresa de e-mail asociată comenzii, după confirmarea plății.
  • În situația în care Societatea oferă spre vânzare produse fizice, condițiile de livrare aplicabile acestora sunt precizate separat, în Politica de livrare.

Factura și confirmarea comenzii sunt transmise pe adresa de e-mail asociată contului/comenzii.

X. Rezervarea, reprogramarea și anularea ședințelor

Rezervarea unei ședințe se face prin platforma de rezervări, în limita locurilor disponibile și cu respectarea intervalelor de programare stabilite de studio.

  • La momentul rezervării, ședința rezervată se consideră consumată din abonament.
  • Anularea unei rezervări este gratuită dacă este efectuată în intervalul de anulare afișat în Platformă pentru fiecare ședință, caz în care ședința este returnată în abonament.
  • Anulările efectuate în afara acestui interval, precum și neprezentarea la ședință („no-show"), conduc la consumarea ședinței din abonament.

Societatea își rezervă dreptul de a anula sau reprograma o ședință în situații justificate (număr insuficient de participanți, indisponibilitatea instructorului, forță majoră). În aceste cazuri, ședința este returnată în abonament sau reprogramată, la alegerea Clientului.

XI. Înghețarea (suspendarea) abonamentului

Anumite planuri permit înghețarea temporară a abonamentului, în limitele afișate în descrierea planului (număr maxim de zile). Pe perioada înghețării, valabilitatea abonamentului se suspendă și se reia automat la finalul perioadei stabilite. Condițiile concrete de înghețare sunt cele aplicabile planului achiziționat.

XII. Dreptul de retragere

În conformitate cu O.U.G. nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, aveți dreptul de a vă retrage din contractul încheiat la distanță, fără a fi nevoie să justificați decizia, în termen de 14 zile de la data încheierii contractului (data confirmării achiziției).

Pentru a vă exercita dreptul de retragere, ne puteți transmite o solicitare neechivocă la adresa contact@bodymind.ro, înainte de expirarea termenului de 14 zile.

Excepții și situații specifice serviciilor:

  • Dacă ați solicitat în mod expres începerea prestării serviciului înainte de expirarea termenului de 14 zile și serviciul a fost executat integral, pierdeți dreptul de retragere, conform art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 34/2014.
  • Dacă vă retrageți după ce ați solicitat expres începerea prestării, dar înainte de executarea integrală, veți datora contravaloarea ședințelor/serviciilor efectiv utilizate până la data comunicării retragerii, proporțional cu prestația efectuată.
  • În cazul retragerii valabile, sumele cuvenite vă vor fi rambursate în termen de cel mult 14 zile de la data la care am fost informați cu privire la decizia dvs., folosind aceeași modalitate de plată utilizată la achiziție.

XIII. Obligațiile Clientului și regulile studioului

Pentru buna desfășurare a activității, Clientul se obligă:

  • să se prezinte la ședințele rezervate la ora programată;
  • să respecte regulile de conduită, igienă și siguranță din cadrul studioului și indicațiile instructorilor;
  • să informeze studioul cu privire la eventuale afecțiuni medicale care pot influența participarea în siguranță la ședințe.

Participarea la ședințe se face pe propria răspundere, în limitele stării de sănătate declarate de Client. Societatea recomandă consultarea prealabilă a unui medic atunci când este cazul.

XIV. Recenzii și conținut generat de utilizatori

Utilizatorii pot transmite recenzii, comentarii sau alte mesaje, cu condiția ca acestea să nu aibă conținut ilegal, obscen, amenințător, defăimător, care încalcă drepturile de proprietate intelectuală sau dreptul la viață privată, care conține viruși informatici sau mesaje de tip spam.

Societatea are dreptul, dar nu și obligația, de a modifica sau elimina conținutul postat de utilizatori care încalcă prezentele condiții.

XV. Proprietatea intelectuală

Conținutul și designul Platformelor, precum și marca, logo-urile, textele, imaginile și celelalte materiale aferente aparțin Societății și/sau colaboratorilor săi și sunt protejate de legislația privind proprietatea intelectuală. Utilizarea, reproducerea sau distribuirea acestora fără acordul scris prealabil al Societății este interzisă.

XVI. Limitarea răspunderii. Forța majoră

Societatea depune eforturi pentru funcționarea corespunzătoare a Platformelor și pentru acuratețea informațiilor afișate, fără a putea garanta absența oricăror erori sau întreruperi.

Societatea nu poate fi făcută răspunzătoare pentru întârzieri sau nefuncționări rezultate din cauze care nu depind de voința sa, inclusiv, fără a se limita la: defecțiuni tehnice, lipsa conexiunii la internet, viruși informatici, acces neautorizat în sisteme sau cazuri de forță majoră, astfel cum sunt reglementate de legislația română în vigoare.

XVII. Protecția datelor cu caracter personal

Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și cu Legea nr. 190/2018. Detaliile privind datele colectate, scopurile prelucrării și drepturile dvs. sunt prezentate în Politica de Confidențialitate.

XVIII. Legislația aplicabilă. Soluționarea litigiilor

Prezentele Termeni și Condiții sunt guvernate de legislația română, cu precădere de O.U.G. nr. 34/2014, Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic și Legea nr. 363/2007 privind practicile comerciale incorecte.

Eventualele litigii vor fi soluționate pe cale amiabilă. În cazul în care soluționarea amiabilă nu este posibilă, Clientul se poate adresa:

  • Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) – www.anpc.ro;
  • procedurii de Soluționare Alternativă a Litigiilor (SAL) – anpc.ro/ce-este-sal/;
  • platformei europene de Soluționare Online a Litigiilor (SOL) – ec.europa.eu/consumers/odr;
  • instanțelor judecătorești competente de pe raza municipiului Suceava.

XIX. Modificarea termenilor

Societatea își rezervă dreptul de a modifica oricând prezentele Termeni și Condiții, precum și oferta de produse și servicii și prețurile afișate în Platforme. Modificările intră în vigoare de la data publicării. Achizițiile deja confirmate și plătite rămân guvernate de condițiile în vigoare la data efectuării lor.

XX. Contact

  • A.G. RBD CONSULTING SRL
  • Str. Pictor Dumitru Dacian nr. 4, Et. 1, Suceava, jud. Suceava
  • CUI: RO46567314 | Reg. Com.: J2022001528332
  • E-mail: contact@bodymind.ro | Telefon: +40 734 222 211